Paradoxul celei mai mari victorii a sezonului pentru New York Knicks

Florin Manea Meciul zilei , , ,

Matineul NBA de duminică a debutat în Madison Square Garden, unde New York Knicks a primit vizita celor de la San Antonio Spurs, una dintre cele mai bune echipe din ligă.

Forma recentă a celor două indică o victorie facilă a oaspeților în fața unei echipe cu o apărare execrabilă, care încheia săptămâna cu o medie de 123 de puncte primite în cele 3 meciuri jucate în propria arenă cu Denver Nuggets și cele două echipe ale L.A.-ului.

Meciul de aseară avea să pună capăt seriei cenușii de 5 partide pe teren propriu a gazdelor. Victoria 94-90 obținută de Melo & Co este cu atât mai paradoxală cu cât a fost obținută în urma unui joc defensiv perfect, călcâiul lui Ahile până atunci pentru cei de la Knicks, care au înregistrat 20 de înfrângeri în ultimele 27 de partide jucate.

Scorul a fost destul de strâns pe întreaga perioadă de joc în care cele două combatante s-au aflat de 9 ori la egalitate și s-au alternat la conducere în alte 6 situații, la diferențe de maxim 12 puncte.

Procentajul aruncărilor din acțiune de 50 % al celor din New York a făcut diferența la finalul unei partide în care jucătorii lui Gregg Popovich au ratat din toate pozițiile și au pus numai 36 de procente în dreptul capitolului field goal.

Gazdele au stat excelent și la tirurile de la distanță, un alt factor cheie al meciului, cu 9 din 14 încercări din afara semicercului, față de numai 6 din 29 de aruncări ale celor de la Spurs. La acest capitol, yankeii au reușit un procentaj de 64 %, de aproape 3 ori mai mare decât media de 26,1 % înregistrată de ei în acest sezon.

Ca o palidă consolare, Kawhi Leonard a fost cel mai bun marcator al serii cu 36 de puncte, în timp ce de la Knicks cel mai bun a fost Carmelo Anthony cu 25 de puncte urmat de Derrick Rose cu 18.

Această victorie uriașă le dă speranțe celor din New York în lupta pentru ultimul loc de play off în Conferința de Est, chiar înainte de următoarea partida foarte grea din deplasare cu OKC, ultima înaintea All-Star Weekend-ului de la sfârșitul acestei săptămâni.

De partea cealaltă, San Antonio Spurs continuă în Indianapolis seria deplasărilor în Est, unde speră să îndrepte greșelile făcute aseară, în prima întâlnire din acest sezon cu Indiana Pacers.

Foto: Getty Images

Leave a Reply

Be the First to Comment!

Notify of
avatar
150
wpDiscuz