Mediatorul ligii a apăsat butonul de panică!

Florin Manea Analize ,

Comisarul NBA,  Adam Silver, își exercită de câteva zile rolul de mediator în recentul scandal din media provocat de odihnirea superstarurilor în meciurile televizate în prime-time de postul public de televiziune nord-american.

După ce Steve Kerr i-a odihnit pe Stephen Curry, Klay Thompson și Draymond Green în mult așteptata confruntare cu cei de la San Antonio Spurs din 11 martie iar campionii din Cleveland au procedat similar o săptămână mai târziu, când Tyronn Lue și-a menajat superstarurile în deplasarea cu Los Angeles Clippers, Adam Silver, a fost nevoit să intervină pentru gestionarea din fașă a unei crize mediatice care deja a generat dispute aprinse în mass-media de peste ocean.

Mărul discordiei are evident rațiuni finaciare, pentru că vorbim de pierderi înregistrate de televiziunile care au transmis meciuri mai puțin atractive, deși au plătit bani frumoși la începutul sezonului, când a fost semnat un acord de televizare pe o perioadă de 9 ani, a cărui valoare depășește 2.6 miliarde de dolari.

La începutul săptămânii, Silver a trimis memorii propritarilor de francize în care au fost avertizați cu penalități semnificative pentru încălcarea unor protocoale semnate la începutul sezonului. Tot oficial, comisarul NBA a înștiințat conducerile celor 30 de echipe că recentele practici de odihnire a jucătorilor vor fi topicul discuțiilor din cadrul viitoarei întâlniri NBA Board of Governors din 6 aprilie de la New York.

De fapt, îngrijorarea nu este produsă de practica în sine, cât mai ales de timpul foarte scurt până la începutul partidelor, când se comunică astfel de decizii. Conform unor reguli statuate de ligă, echipele sunt obligate să informeze oportun biroul ligii, adversarii și media despre decizia de a nu folosi un jucător de bază cu scopul de a fi odihnit. Din astfel de rațiuni, au apărut avertismentele cu penalități importante din conținutul memoriilor.

Comisarul a descalificat oficial și lipsa “inacceptabilă” de implicare a proprietarilor în astfel de decizii, care produc efecte negative în rândul fanilor și partenerilor de afaceri ai ligii. Mai mult, Adam Silver și-a arătat îngrijorarea pentru alterarea imaginii NBA prin prisma unor astfel de partide lipsite de interes.

De cealaltă parte, în sprijinul deciziilor luate, antrenorii vin cu argumente de natură fizică, așa zisele “rațiuni științifice”, legate de limita rezistenței umane impusă de cele minim 82 de partide din fiecare sezon, spre deosebire de proprietari, care invocă obiectivele de performanță pe care și le-au stabilit, în detrimentul prejudiciilor provocate ligii profesioniste, fie că sunt financiare, fie că sunt de imagine.

La cum arată în prezent datele de natură juridică, care nu interzic în mod expres o astfel de practică, și nici în viitor nu văd cum ar fi posibil, problema odihnirii superstarurilor pe final de sezon nu este nici pe departe rezolvată și nici rezolvabilă pe termen scurt.

Deocamdată singurele soluții găsite până în prezent de NBA sunt mărirea timpului de refacere între partide prin prelungirea cu, probabil, 2 săptămâni a sezonului viitor sau memoriile de tip Bau-Bau ale comisarului, care deocamdată nu sperie pe nimeni.

Chiar dacă nu ne plac meciurile anoste fără superstaruri, până la găsirea antidotului pentru prejudiciile de imagine și financiare ale ligii, menajarea jucătorilor importanți din finalurile de sezon, va rămâne o practică de normalitate în NBA, comună, de altfel, tuturor sporturilor de echipă de pe întreaga planetă în meciurile fără nicio miză.

Foto: Associated Press

Leave a Reply

Be the First to Comment!

Notify of
avatar
150
wpDiscuz