Durant sau Westbrook?

Florin Manea Meciul zilei ,

Aseară în NBA, două evenimente mi-au atras atenția în mod deosebit. Primul a fost recidiva lui Westbrook la capitolul triple-double, iar al doilea, incidentul nefericit în urma căruia Zaza Pachulia l-a accidentat, involuntar evident, pe coechipierul său Kevin Durant.

Cazul Durant

Deși inițial am fost foarte tentat să scriu despre accidentarea lui Kevin Durant din debutul meciului pierdut aseară de Warriors în deplasarea din capitală, am ales să nu o fac dintr-un motiv foarte simplu. Dacă aș fi ales acest subiect, ar fi trebuit să realizez o adevărată lucrare de doctorat al cărei titlu să sune cumva foarte pretențios, de genul „Accidentarea lui Durant. Împlicații gnoseologice asupra prezentului și viitorului baschetului din NBA”.

Ar fi fost sinistru să citiți tot felul de analize despre cazul Durant de la un biet blogger, scrise la ore bune după ce presa de specialitatea a produs deja adevărate lucrări de master despre viitorul echipei Golden State Warriors în acest sezon sau despre ce trebuie și ce nu ar trebui să facă în perioada următoare Steve Kerr.

Accidentarea care-l va ține indisponibil, deocamdată pe o perioadă nedeterminată, cu siguranță va fi un centru serios de greutate în stabilirea anumitor ierarhii la finalul sezonului regulat. Probabil că Warriors nu vor pierde prima poziție și nu la asta mă refeream mai devreme.

Pe viitor anumite partide cheie împotriva celor din Oakland pentru accederea pe tabloul de playoff pot fi ceva mai accesibile în actuala conjunctură. Partida de aseră, în care Warriors au pierdut practic fără KD, este cel mai bun exemplu.

Iată că deși nu mi-am propus, invariabil am alunecat, deja, spre două judecăți de valoare despre consecințele accidentării durantulei!

Cazul Westbrook

Bun! Să revenim la Russel Westbrook. Probabil că mulți dintre voi mă veți acuza de parti pris în cea ce-l privește, însă omulețul ăsta chiar este fantastic prin modul cum conduce corabia din Oklahoma.

Aseară în victoria echipei sale, Oklahoma City Thunder, de pe teren propriu cu Utah Jazz, 109-106, Russ a ieșit din nou în evidență cu un triple double cu 40 + la punctele marcate. Acesta a reușit 43 de puncte, 10 pase decisive și 11 recuperări, în condițiile în care următorul marcator al gazdelor de aseară a fost Doug McDermott recent adus de la Chicago Bulls, cu numai 16 puncte.

În ultimele două minute ale partidei, number zero a marcat 12 puncte cu 4-4 la aruncările din acțiune și a fost din nou decisiv în ce-a de-a 4-a victorie consecutivă pe teren propriu a celor de la Thunder.

Performanța are o plusvaloare interesantă,  pentru că a fost realizată într-un back-ground cu 7 ratări la aruncările din acțiune în ultimul sfert și 8 turnover în partidă. De aceea am ales performanța de aseară a acestui Russell Westbrook, un jucător cu un mental pozitiv excepțional.

Foto: Elsa-Getty Image

Leave a Reply

Be the First to Comment!

Notify of
avatar
150
wpDiscuz