Denver a spulberat campioana Vestului într-un meci istoric

Florin Manea Meciul zilei , ,

Azi-noapte în Pepsi Center s-a consumat una dintre cele mai bune partide facute de Denver Nuggets în acest sezon. Victoria categorică, 110-132, obținută împotriva vicecampioanei NBA Golden State Warriors este una strălucitoare, nu atât prin prisma diferenței de scor cât mai ales datorită formulei improvizate din 5-ul de start al gazdelor, care nu au putut conta aseară pe 3 dintre titularii lor obișnuiți (Danilo Gllinari, Kenneth Faried și Wilson Chandler).

Denver Nuggets a scris un paragraf în istoria NBA

Și dacă până aici circumstanțele victoriei celor din Denver nu sunt neapărat ieșite din comun, aura de meci mare a fost dată de reușita istorică a echipei care, cu cele 24 de coșuri de 3, au egalat cea mai bună performanță a realizărilor de 3 puncte ale unei echipe în întreaga istorie a sezonului regulat din NBA. Anterior, borna de 24 a fost stabilită anul trecut în decembrie de Houston Rockets împotriva celor de la New Orleans Pelicans. Performanța putea să rămână singura cea mai bună din istorie dacă gazdele din Denver ar fi reușit cel puțin una dintre cele două aruncări de la distanță în ultimul minut de joc.

Luptătorii au arătat aseară epuizați

În absența lui Klay Thompson, cu formula Curry-Durant-Green pe parchet, Golden State a fost aseară surclasată la 19 puncte, o contraperformanță a sezonului pentru cei trei și de asemenea au reușit un modest 2-16 de la mare distanță.

Cu gândul parcă la pauza de All-Star Weekend, cei de la Golden State au fost foarte lenți pe rotații încă din primul sfert, când au permis adversarilor să marcheze 42 de puncte, cele mai multe încasate de Warriors într-un sfert în acest sezon.

Stephen Curry a avut una dintre cele mai contraproductive serii din ultimul timp cu doar 22 % la field goal (4-18), cel mai slab din acest sezon. Mai mult, jocul său defensiv a fost la fel de slab, permițând adversarilor direcți să marcheze 18 puncte (7-9), în 4 dintre situații aruncările fiind necontestate de superstarul din Oakland.

Cheia partidei

Cu versatilul pivot sârb Nikola Jokic în zi de meci mare, Nuggets au dominat jocul atât în lupta sub panou de unde au marcat 55 de puncte față de numai 27 reușite de Warriors, cât și la distanță de panou, de unde gazdele au reușit un procentaj impresionant de 60 % (24-40) față de mult mai puțin consitentul 25 % al oaspeților (8-32).

Denver Nuggets a pus 48 de puncte în plus pe tabelă în urma aruncărilor de 3 puncte, o diferență enormă în economia partidei. Pentru Warriors a fost al 2-lea deficit ca valoare din ultimii 20 de ani, după cele 60 de puncte reușite în plus de Rockets împotriva lor, în 5 februarie 2013.

Super-omul meciului a fost de departe sârbul Nikola Jokic care a reușit al doilea triple double al carierei cu cele 17 puncte, 12 pase decisive și 21 de recuperări, dintre care 15 au fost defensive. Performanțele din dreptul paselor decisive și al recuperărilor au fost cele mai bune ale carierei sale. Debutantul gazdelor, Juancho Hernangomez a fost cel mai bun marcator al partidei, care cu cele 27 de puncte marcate aseară a realizat cea mai bună performanță ofensivă a carierei.

În următoarea partidă înaintea pauzei All-Star din NBA, cele două vor juca pe teren propriu, Denver Nuggets cu Minnesota Timberwolves, iar Golden State Warriors cu Sacramento Kings.

Sursa: espn.com Foto: Isaiah J. Downing-USA TODAY Sports

Leave a Reply

Be the First to Comment!

Notify of
avatar
150
wpDiscuz