3 preocupări majore ale comisarului NBA

Florin Manea Știri , ,

După mai bine de 3 ani în funcție, al 5-lea comisar din istoria NBA, Adam Silver, avocat de profesie, a demonstrat că este un manager dinamic dar în același timp pragmatic, cu proiecte ambițioase în derulare. Iată în continuare 3 dintre cele mai interesante.

  1. Schimbarea la față a All-Star Game

Adam Silver s-a arătat îngrijorat de nivelul foarte căzut al combativității din All-Star Game-ul de anul acesta, chiar dacă evenimentul a înregistrat cel mai mare rating din ultimii 4 ani. Părerile unanime despre lipsa de interes și implicare a jucătorilor venite din toate direcțiile, l-au determinat pe comisar să aibe discuții oficiale cu Chris Paul, președintele sindicatului jucătorilor (National Basketball Players Association).

Principalele două subiecte discutate au fost eliminarea votului fanilor și introducerea aruncărilor de 4 puncte, începând cu următoarea ediție a All-Star Game-ului. Ultimul dintre ele a mai fost inițiat, într-un registru imperativ, cu ceva ani în urmă de actuali și foști jucători. Motivul a fost lejeritatea cu care se înscrie de la actuala distanță de 3 puncte.

Inițiativa comisarului ar putea motiva pe viitor jucătorii, în condițiile în care anul acesta, jumătate din cele 52 de puncte marcate de MVP-ul Anthony Davis au fost reușite în urma unor procedee absolut necontestate.

  1. Extinderea NBA peste granița sudică

În cadrul campaniilor de globalizare a NBA din ultimii ani, liga a programat partide din sezonul regulat în Mexico City. Evident, locul nu a fost ales întâmplător. Capitala Mexicului este o țintă esențială pentru marketing-ul ligii profesioniste, metropola mexicană, cu cei peste 20 de milioane de locuitori, având cea mai mare resursă de populație din întreaga Americă de Nord.

Din această rațiune, într-un orizont de timp nu foarte îndepărtat, o franciză din capitala latină va fi înregimentată în liga profesionistă nord-americană.

  1. Mai mult timp de refacere pentru jucători din 2018

În interiorul ligii profesioniste există discuții pentru modificarea datei de începere a sezonului 2017-2018, în scopul de a asigura echipelor mai mult timp de refacere între cele 82 de meciuri. Conform surselor din interiorul ligii, data de începere a noului sezon, așa-zisul tip off  va fi mutat mai devreme cu 7 până la 10 zile.

Viitoarea măsură va reduce astfel numărul meciurilor din pre-sezon, de la 8 la 5 sau 6, pentru fiecare echipă, iar media partidelor jucate zile consecutive în sezonul regulat va scădea. În acest sezon media este de 16.3, în scădere față de 17.8, media sezonului anterior.

Ce ziceți? Deocamdată îmi place tipul, în comparație cu super-logevivul David Stern, predecesorul cu cel mai lung mandat de 30 de ani dintre toți cei 5 comisari din istoria NBA.

Foto: Matthew Childs/Reuters

Leave a Reply

Be the First to Comment!

Notify of
avatar
150
wpDiscuz